Lecţii online de pregătire pentru bacalaureat, organizate de ISJ şi Universitatea Ovidius

Social

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, în parteneriat cu Universitatea Ovidius, organizează în această perioadă lecţii online de pregătire pentru examenul de bacalaureat din acest an.

ISJ a menţionat luni, printr-un comunicat de presă, că „iniţiativa face parte din seria de activităţi prevăzute în protocolul de colaborare interinstituţională şi urmăreşte sprijinirea elevilor în parcurgerea programei şcolare pentru bacalaureat în această perioadă de izolare impusă de situaţia epidemiologică înregistrată la nivel naţional”.

Conform sursei citate, înscrierea se realizează în baza unui formular pus la dispoziţie de către fiecare facultate, având în vedere disciplinele la care se susţin probe de examen, ţinând cont de un program bine stabilit. Lecţiile se derulează prin intermediul platformei WebEx, sub formă de webinarii.

„Iniţiativa Universităţii Ovidius din Constanţa contribuie în mod consistent la dezvoltarea competenţelor necesare finalizării parcursului educaţional preuniversitar pentru tinerii din clasele terminale. Salutăm expertiza cadrelor didactice din mediul universitar, care vine să completeze în această perioadă efortul colegilor noştri de la catedră în direcţia pregătirii suplimentare a elevilor, astfel încât examenul de bacalaureat să fie privit de către absolvenţii noştri cu încredere”, a declarat şeful ISJ Constanţa, Sorin Mihai. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.