Spectacole pentru copii, în parcurile din Constanța

Divertisment

„Hip Hip Zbumzzi – Caravana Zbumzzi”, eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanța se va desfășura până pe data de 12 septembrie în parcurile din orașul nostru pentru ca toți prichindeii să se bucure de spectacole speciale pentru ei.

Edoard Petre – organizator „Hip Hip Zbumzzi – Caravana Zbumzzi”: „Vă așteptăm cu mic cu mare, până pe data 12 septembrie, în parcurile din Constanța dar și pe plajă, avem și acolo teatru de păpuși. În parcuri, programul începe de la ora 17, de luni până sâmbătă, iar pe plaja din zona Faleză Nord ne găsiți de la ora 19:30, de luni până joi. Avem pregătite spectacole de teatru de păpuși pentru toți copilașii. Haideți să ne strângem cu toții și să ne distrăm”!

În perioada 10 august-12 septembrie, îndrăgita trupă va susține spectacole pentru cei mici în parcurile din oraș, între orele 17:00-18:00. De asemenea, de luni până joi, de la ora 19:30, trupa Zbumzzi se va muta pe plaja din Faleză Nord, strada Rotterdam, nr. 2. Proiectul „Hip Hip Zbumzzi – Caravana Zbumzzi” este organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

În această săptămână caravana Zbumzzi va poposi în Parcul Poarta 6. În perioada 17-22 august, îndrăgita trupă se va întâlni cu prichindeii din Parcul Viitorului, iar în săptămâna 24-30 august se va afla în Parcul Km 4-5. Aventura Zbumzzi continuă între 31 august și 5 septembrie în Parcul de la Gară, iar între 7 și 12 septembrie, trupa Zbumzzi va ajunge în Parcul de la Casa de Cultură.

Vă prezentăm programul spectacolelor care vor avea loc în această săptămână în Parcul Poarta 6:

Marți, 11 august – „Fata babei și fata moșului“;

Miercuri, 12 august – „Cenușăreasa“;

Joi, 13 august – „Motanul încălțat“;

Vineri, 14 august – „Cei trei purceluși“;

Sâmbătă, 15 august – „Nică“.

Pe plaja din Faleză Nord se vor juca, de la ora 19:30 spectacolele: „Fata babei și fata moșului“ (marți, 11 august), „Cenusăreasa“ (miercuri, 12 august) și  „Motanul încălțat“ (joi, 13 august).

Intrarea este liberă!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *