Site icon laConstanta.ro

A început comercializarea cărnii de miel în interiorul celor două hale de lactate din Piața Griviței și Piața Tomis 3

În acest fel, și în acest an, constănțenii pot avea pe masa de Sărbători produse tradiționale din carne de miel de la producători locali.

Prețurile sunt stabilite de către producători și variază între 25 și 30 de lei/kilogram.

Iată motivele pentru care vă recomandăm să achiziționați carnea de miel din piețele agroalimentare:

– Carnea provine de la ferme din județele Constanța și Tulcea, iar vânzarea se face cu respectarea legislației în vigoare, astfel că puteți fi siguri că de Sărbătorile Pascale veți consuma produse proaspete, de calitate și naturale;

– Loturile de carne de miel sunt livrate din abatoare autorizate;

– Astfel puteți sprijini producătorii locali în această perioadă de criză.

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța asigură toate condițiile de igienă și siguranță alimentară în halele unde se comercializează carne de miel. Producătorii trebuie să poarte obligatoriu mască şi mănuşi de protecţie, să se spele şi dezinfecteze pe mâini înainte de a începe munca și ori de câte ori va fi nevoie, iar echipamentele şi ustensilele trebuie curăţate şi dezinfectate ori de câte ori va fi necesar, utilizând produse ce asigură realizarea unei igienizări şi dezinfecţii corespunzătoare.

La intrare există dispensere pentru igienizarea mâinilor, covorașe impregnate cu material dezinfectant pe bază de clor și se va face dezinfecție zilnică, după închiderea programului. La rândul lor, clienții au datoria de a respecta regulile privind distanțarea socială și de a intra în hală în mod organizat, pentru a preveni aglomerația. Personalul pieței supraveghează și direcționează fluxul de persoane, astfel încât să fie respectată distanța socială.

Precizăm faptul că medici veterinari de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța supraveghează în permanență vânzarea mieilor.

În piețele agroalimentare administrate de RAEDPP se va comercializa zilnic carne de miel, până sâmbătă, 18 aprilie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version