Site icon laConstanta.ro

Cadrele medicale ale Spitalului Judeţean Constanţa sunt testate pentru COVID-19

O amplă acţiune de testare a celor circa 2.500 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe (SCJU) Constanţa este în derulare, 99% dintre cei testaţi până în prezent fiind negativi, au informat reprezentanţii unităţii medicale.
“O amplă acţiune de testare a personalului medical şi auxiliar din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Ap. Andrei’ Constanţa a fost demarată săptămâna trecută şi este în plină desfăşurare. Până la acest moment au fost testate câteva sute de cadre medicale şi auxiliare. Acolo unde rezultatul testelor rapide nu este concludent sau este pozitiv, pentru mai multă siguranţă, se efectuează şi testul PCR”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de SCJU Constanţa.

Conform sursei citate, cele mai multe teste au fost efectuate în Secţiile Anestezie şi Terapie Intensivă, UPU, Medicală I şi Medicală II, Nefrologie, Cardiologie şi Neurologie. Până în prezent 99% dintre cei testaţi sunt negativi.
Întreaga acţiune este coordonată de către directorul de Îngrijiri al SCJU şi personalul din cadrul Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Activităţii Medicale.
Reprezentanţii spitalului au precizat că 5.000 de teste rapide au fost achiziţionate cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook

Exit mobile version