Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa fac apel la cetăţeni să îi ajute cu dezinfectanţi şi echipamente de protecţie

Social

Angajaţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa fac apel la cetăţenii care au posibilitatea să îi ajute cu dezinfectanţi şi echipamente de protecţie pe care trebuie să le poarte atât în cazul deplasărilor la suspecţi sau confirmaţi cu coronavirus, cât şi la celelalte solicitări, orice pacient putând fi infectat.

Apelul este făcut în condiţiile în care, potrivit purtătoarei de cuvânt a SAJ Constanţa, dr. Claudia Tatarici, angajaţii se deplasează echipaţi, la ora actuală, la toate solicitările, însă dezinfectanţii şi echipamentele din stoc nu sunt suficiente, existând riscul să se afle în perioada următoare în situaţia de a fi neprotejaţi.

“Vă rog frumos, dacă se poate, să ne ajutaţi cu un apel către constănţenii care ne pot ajuta cu consumabile: dezinfectanţi (atât pentru mâini, cât şi pentru suprafeţe), măşti, mănuşi, combinezoane. Cele mai multe solicitări sunt pentru persoane suspecte sau confirmate cu COVID 19. De asemenea, şi la celelalte cazuri ar trebui sa mergem echipaţi, deoarece orice pacient poate fii purtător de COVID 19. Mulţumesc frumos! Multă sănătate!”, a transmis dr. Tatarici.

Lucrătorii SAJ Constanţa le transmit, totodată, cetăţenilor că angajaţii Ambulanţei pot ajuta pacienţii doar dacă şi ei sunt ajutaţi cu echipamentele necesare pentru a fi sănătoşi şi a se putea deplasa la intervenţii. “Voi ne ajutaţi pe noi, noi vă ajutăm pe voi!!”, a menţionat reprezentanta SAJ Constanţa. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *