Primăria Municipiului Constanța a acordat toți banii pentru bursele școlare, inclusiv pentru luna decembrie

Economic Social

Primăria Municipiului Constanța regretă întârzierile apărute, dar acestea au fost generate, cel mai probabil, de erori la nivelul unităților de învățământ.Elevii care nu au intrat în posesia burselor trebuie să se adreseze conducerii școlilor!

Condițiile și modalitatea de acordarea a burselor nu sunt decise de Primăria Constanța. Există mai multe proceduri care trebuie respectate, condițiile sunt stabilite de Ministerul Educației, dosarele sunt evaluate la nivel de unitate de învățământ și sunt centralizate de Inspectoratul Școlar Județean. De aici, listele ajung la autoritatea locală. Prin hotărâre de consiliu local, semestrial, se aprobă numărul burselor ce se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat.

În acest moment, toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța care au solicitat au primit banii pentru toate bursele școlare, inclusiv pentru luna decembrie.

Bursele școlare reprezintă o formă de sprijin material ce vizează atât protecția socială, cât și stimularea elevilor care obțin rezultate foarte bune la învățătură și disciplină. În municipiul Constanța, în semestrul I al anului școlar 2019-2020 se acordă 14.090 de burse școlare:

  • 199 burse de performanță în valoare de 500 de lei/lună
  • 10307 burse de merit în valoare de 50 de lei/lună
  • 327 burse de studiu în valoare de 250 de lei/lună
  • 3257 burse de ajutor social în valoare de 250 de lei/lună.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.