Site icon laConstanta.ro

Vehiculele care ocupă abuziv domeniul public, ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate. Astfel, în perioada următoare, polițiștii locali vor ridica 28 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public al orașului și le vor transporta în parcul de mașini al municipalității.

Eliberarea domeniului public de 21 vehicule abandonate și 7 autovehicule fără stăpân care afectează imaginea orașului este finalul unei acţiuni de durată a polițiștilor locali. Mai exact, după apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului, colegii noștri verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele de pe stradă. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunţului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului. În cursul anului trecut au fost somați 359 de proprietari și doar 281 dintre aceștia s-au conformat solicitărilor și au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate.

Menționăm că pentru a fi declarate abandonate sau fără stăpân autovehiculele au trebuit să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stăpân, respectiv lipsă elemente de caroserie, lipsă sistem de iluminare-semnalizare, sistem de rulare deteriorat, geamuri sparte și alte indicii care confirmă neutilizarea îndelungantă a vehicului.

Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numărul de telefon 0241.484205 sau 0799.606142 (WhatsApp).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version