Consiliul Judeţean va fi compus din reprezentanţi ai patru formaţiuni şi alianţe

Politic

Preşedintele noului Consiliu Judeţean Constanţa a fost ales candidatul PNL, Mihai Lupu, iar forul deliberativ judeţean va fi alcătuit din reprezentanţii a patru formaţiuni politice şi alianţe, care au depus liste complete de candidaţi, a declarat marţi, judecătoarea Gabriela Ghervase, locţiitorul Biroului Electoral Judeţean de Circumscripţie.

Potrivit datelor oficiale prezentate după centralizarea rezultatelor votului de duminică, 27 septembrie, candidatul PNL, Mihai Lupu, a fost declarat ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, cu 37,42% din voturi (101.874 voturi), fiind urmat în ierarhie de reprezentantul alianţei politice PSD – ALDE – PNŢCD – ADER, care a obţinut 25,25% (68.746 de voturi) şi Remus Negoi, de la USR PLUS – 13,52% (36.814 voturi).

PNL a obţinut cele mai bun rezultat şi pentru lista de consilieri judeţeni – 36,11% (97.295 de voturi), urmat de alianţa locală PSD-ALDE-PNŢCD-ADER – 23%, (61.969 de voturi), şi USR-PLUS – 12,94%, (34.864 de voturi).

Reprezentanţi aleşi în Consiliul Judeţean Constanţa vor avea însă şi PMP, care a obţinut un procent de 8,05% (21.700 de voturi), respectiv PRO România – 6,36% (17.147 voturi). AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *