Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi – pagini de istorie

Divertisment

Se apropie revărsatul zorilor. Straja, ce stă de veghe, cu sabia încovoiată la brâu, pe cel mai înalt tumul – mormânt al unei căpetenii de sciți devenit acum post de observație, zărește pe povârnișurile dealurilor un lung șir de pedestrași, ale căror coifuri și scuturi aruncă sclipiri sângerii.

Să fie o nălucire? Un joc al fetei morgana? Ba nu. E aievea. Nu este vis. Coloana aceasta ce șerpuiește cu unduiri ca de balaur printre mănoase lanuri de grâu ia forme, se apropie, calcă totul în picioare. Turmele de oi și capre, speriate, fug bulucite din calea-i.

Este oștirea romană a lui Traian ce vine să supună Dacia Felix, ultimul pământ necucerit, cel al dacilor liberi.

Cohortele pretoriene, legiunile, unitățile de numerii, de pe Rin, ce luptă cu trupul gol folosindu-se numai de scut și sabie precum și cele de misici, s-au oprit pe colinele podișului, de unde pot ține sub observație câmpul către Donaris și Pont.

Stegarii, cu însemnele unităților sculptate în lemn, pedestrașii cu lănci și scuturi iar alții cu pumnale, cavaleria și și unitățile de catapulte, se grupează după metode tactice așteptând semnalul de atac al comandanților, pentru a se arunca în luptă asupra marii coaliții formată de Decebal.

Câmpul este învăluit încă de aburul subțire pe care-l emană pământul umed când…din negura văilor răsar primele capete pletoase de daci, învârtind prin aer steagurile lor cu capete de lupi, ce urlă sinistru, înspăimântând rândurile romanilor. Acestei apariții demonice îi urmează ceilalți luptători, roxolanii și iazigii. Dacii, cu cămașa despicată pe coapse, cu săbii încovoiate, cu bărbi stufoase și capete pletoase, acoperite cu scufii sau cu părul căzând pe umeri, sarmații, cu capetele descoperite, fluturându-și părul bogat în vânt, cu sumane lungi, deschise în față, cu teribilele lor săbii în chip de coasă, atât de înspăimântătoare pentru romanii care le denumeau ‘falces dacorum’ (coasele dacilor), pentru că le provocau răni mortale de la distanță, fără a se putea apăra. Urmează ceilalți aliați, burii, de neam germanic, înalți, solizi, cu capetele descoperite pentru a le ieși în evidență frumusețea atletică a corpului, dar și pentru a dovedi curajul cu care vin la luptă, apărându-se numai cu brațul înarmat și scutul. Sunt îmbrăcați cu ițari creți, în jurul gâtului au un șal, părul îl poartă înnodat pe o tâmplă, iar ca arme au lance, scut și o sabie dreaptă. La urmă vin dacii septentrionali, goi ca și burii, pe cap cu fesuri rotunde ca pileații, iar sabia lor sarmatică este atât de mare încât trebui să fie mânuită cu amândouă brațele. 

Astfel, aceste două mari oștiri se vor înfrunta în bătălia ce se arată a fi aprigă. Dacii luptă pentru a-și apăra libertatea și regatul, până acum necălcat de nimeni. Romanii au scos săbiile pentru mărirea și gloria imperiului.

Servanții romani aruncă de pe catapultele trase pe catâri, spre pâlcurile dacilor, snopi de sulițe mici, pilum, ce cad ca o ploaie ucigătoare. Ferindu-se cu dibăcie, dacii intră cu coasele în rândurile romanilor, secerând ca-n lan.

Romanii rămân în inferioritate și încep să angajeze lupte corp la corp, dar sunt atât de puțini încât fiecare soldat trebuia să se lupte cu câte doi-trei daci, deodată. Un pâlc de viteji daci atacă o întăritură de pământ a romanilor. Se aruncă peste ei, îi măcelăresc și ridică capul de lup pe colină, vâjâindu-l în aer.

Înfuriat de izbânzile spectaculoase ale dacilor care-și înclină balanța victoriei, demoralizând oștirea romană, Traian, ce-și debarcase întăririle la Durostorum, de pe triremele flotei danubiene, dă ordin să intre în bătălie ultimele efective.

Dacii, obosiți și surprinși de noul val al atacatorilor romani, la care nu se așteptau, nu mai pot rezista. Încetul cu încetul se răspândesc în pâlcuri răzlețe sau cad sub loviturile nimicitoare ale romanilor. În retragere, un dac cade străpuns de o lance aruncată dintr-un docar ce trece în goană nebună peste trupurile celor morți și răniți: ‘O, Zamolxe, primește la tine sufletul acestui nobil oștean ce moare râzând și strângând în pumni pământul sfânt al Daciei Libere’.

Dezastrul final îl desăvârșește cavaleria romană ce vine, aleargă pe câmp, zdrobind în picioarele cailor trupurile dacilor ce mai opun încă rezistență, sporadic.

Urmele bătăliei sunt jalnice. Comandanții legiunilor romane fac apelul celor vii, iar brancardierii pomelnicul morților și ies la raport. Sunt 3800 de ostași romani care au rămas definitiv aici. 

Seara, au venit pe furiș ca niște iele, înveșmântate în întuneric soțiile dacilor căzuți în luptă. Îi caută printre mormanele de trupuri, îi găsesc și îi plâng. Apoi, resemnându-se, îi îngroapă, punându-le la căpătâi sabia și scutul, de care s-au servit cu atâta bărbăție și curaj, în această luptă. Numărul lor este tot atât de mare ca al romanilor. Copii îmbrăcați în ițari și cămăși albe se furișează printre cadavre strigându-și tații morți, cu dorința arzătoare să le mai vadă chipul.

Bătrânii încarcă în care tot ce pot lua în grabă și apucă cu toții drumul restriștei, către munți. Pe câmpuri se văd din loc în loc turme de oi răzlețite, rămase fără păstori.

Și din nou se aude ropot de pași cadențați și sunete de cornuri. Sunt trupele romane ce trec victorioase sub privirea trufașe a împăratului, pentru a duce la Roma, vestea victoriei. Trec ostașii romani dar cei mai mulți au rămas aici. Doar unii dintre ei au căzut în luptă, amestecându-și sângele, în acest pământ, cu al dacilor, într-una dintre cele mai sângeroase și mari bătălii. Alții, au rămas să păzească noile granițe ale imperiului și să pună temelia unui nou popor.

Mă trezesc din reveria pe care am avut-o contemplând metopele monumentului Tropaeum Traiani, tocmai când soarele, venind la apus, atinge frontispiciul altarului închinat soldaților romani căzuți aici: ‘IN MEMORIAM FORTISSIMORUM VIRIRUM QUI PUGNANTES PRO REPUBLICA, BELLO DACICO, MORTE ACCUBUERUNT’.

Întorc privirile către monument și zăresc pe trofeu un dac înlănțuit de trunchiul copacului sacru, privind către posteritate. Este poate unul dintre acei daci prizonieri care au sculptat în piatră istoria, pentru a rămâne mărturie peste milenii, ca act de naștere al poporului român în interiorul primelor granițe ale Europei unite. Și cum stă rezemat de copac mi se pare a fi același străjer, de la începutul bătăliei, rămas să păzească mai departe, pentru eternitate, granița de est a bătrânului continent.

În anul 2009, la comemorarea celor 1900 de ani de la celebra bătălie de pe platoul de la Adamclisi, Consiliul Județean Constanța a inițiat proiectul de reabilitare, restaurare și modernizare a monumentului triumfal Tropaeum Traiani, finanțat din fonduri europene în valoare totală de peste 4 milioane de euro, prin Programul Operațional Regional.

Managerul proiectului, Elena Vornicu, spune că întregul complex a beneficiat de modernizarea și extinderea căilor rutiere ce fac legătura cu drumul național, cu cetatea și muzeul arheologic. A fost reabilitat arhitectural monumentul triumfal, fiind înlocuite piesele grav degradate, inclusiv metopele votive, iar restul elementelor sculpturale și frizele au fost curățate și conservate de restauratori și meșteri pietrari. 

Monumentul comemorativ Tropaeum Traiani, de la Adamclisi, a fost construit în cinstea împăratului Traian, între 106-109, pentru a omagia victoria armatei romane în luptele purtate la limesul sud-dunărean, în fața alianței geto-dace, bure și sarmate, în anul 102. De asemenea, unii istoricii apreciază că monumentul Tropaeum Traiani ar fi fost proiectat și realizat ulterior Columnei lui Traian, de la Roma, tot după planurile renumitului arhitect Appolodor din Damasc fiind unanim considerat drept actul de naștere al poporului român, dăltuit în piatră.

Monumentul triumfal avea 39 de metri înălțime și o formă circulară, cu diametru de 38,3 metri, fiind alcătuit dintr-un nucleu cilindric (31 de metri în diametru și 12,6 metri înățime), înconjurat la bază de o platformă circulară cu șapte trepte de piatră. Deasupra treptelor era un rând de 54 de metope din piatră din care s-au mai păstrat doar 49, sculptate în basorelief cu scene din timpul luptelor cu geto-dacii.

Deasupra nucleului se înalță un acoperiș tronconic îmbrăcat în solzi din piatră și un soclu hexagonal, înalt de șase metri, care susține ‘trofeul’ propriu-zis, un trunchi îmbrăcat în armură clasică romană,cu armele de luptă, având la picioare arme și prizonieri sculptați tot în piatră. Pe una dintre fețele soclului hexagonal a fost descifrată o inscripție ce indică faptul că monumentul a fost închinat ‘Zeului Marte, răzbunătorul’ de către ‘Nerva Traian August, împărat și cezar, învingătorul germanilor și dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oară tribun, pentru a VI-a oară împărat, pentru a V-a oară consul, părintele patriei’.

În vecinătatea monumentului comemorativ este amplasat Mausoleul ridicat în memoria unui ofițer superior roman, descoperit de arheologul Grigore Tocilescu în anul 1897, în interiorul unui ‘gorgan’ de pământ. La mică distanță este Altarul, ridicat din ordinul împăratului Traian în amintirea militarilor romani căzuți în bătălie. Întregul ansamblu arheologic a fost restaurat pentru prima dată în perioada 1974—1977.

Bătălia de la Adamclisi (102) a fost confruntarea finală a campaniei lui Decebal (87 — 106) în Moesia Inferior.

În iarna anului 102, făcând o ultimă încercare de a schimba soarta războiului, Decebal organizează o mare coaliție mobilizând 15.000 de luptători împotriva armatei imperiale a lui Traian în ceea ce avea să fie denumită de istorici și strategii militari ca ‘Diversiunea moesiană’. Astfel, atacă provincia Moesia Inferior, sprijinit de aliații buri și roxolani, pentru a-l determina pe Traian (98 — 117) să disloce o parte a trupelor din Dacia, peste Dunăre. Interpretarea scenelor de pe Columna lui Traian și ale monumentului de la Adamclisi (județul Constanța) constitue o cronică scrisă a bătăliei și oferă informații referitoare la această campanie, cele două monumente fiind surse complementare. Astfel, rezultă faptul că, trecând Dunărea înghețată, o parte a trupelor dace și aliate — îndeosebi cavaleria — pier ca urmare a spargerii gheții. Pedeștrii, probabil mai ușori, reușesc să treacă fluviul cu bine și să atace prin surprindere castrele și orașele romane, luând prăzi importante. Traian este reprezentat pe Columnă venind cu o corabie pe Dunăre. Nefăcând jocul lui Decebal, acesta nu retrage trupe însemnate din Dacia, dând luptele din Moesia Inferior doar cu trupe auxiliare. 

Înainte de bătălia de la Adamclisi au loc alte două ciocniri sângeroase, soldate, se pare, tot cu victoria romanilor, pe locuri marcate ulterior prin înființarea a două orașe: Nicopolis ad Istrum (‘Orașul Victoriei dinspre Dunăre’, azi Nikiup, Bulgaria) și Marcianopolis (‘Orașul Marcianei’, după sora împăratului, la vest de Odessos—Varna de azi, în Bulgaria). Confruntarea finală, s-a desfășurat pe platoul înalt (cca. 150 m altitudine) din partea central-sudică a Podișului Dobrogei, unde azi se află comuna Adamclisi. Încleștarea între cele două armate trebuie să fi fost extraordinar de puternică, dată fiind importanța acordată de Traian victoriei, relevată prin construcțiile ridicate aici ulterior: un monument impozant (40 m înălțime), numit Tropaeum Traiani (‘Trofeul lui Traian’), dedicat lui Mars Ultor (Marte răzbunătorul), un tumul ridicat în cinstea unui comandant important căzut în luptă și un altar pe care erau inscripționate numele a circa 4000 de ostași romani căzuți.

Conform reprezentărilor de pe metope, atacul cu sulițele lansate de baliste a fost decisiv pentru victoria romanilor. O parte dintre atacatori s-au întors cu bine peste Dunăre, ducând și prăzi.

Scopul strategic al campaniei din Moesia Inferior nu a fost atins, eșecul grăbind cucerirea Daciei și transformarea ei în provincie romană. Propaganda imperială a acordat o deosebită importanță victoriei, monumentul Tropaeum Traiani, ridicat pe locul bătăliei, având și rolul de a atrage atenția barbarilor din zonă asupra forței militare a Imperiului Roman.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *