Pregătiri pentru Ziua Marinei. Repetiția generală

Divertisment

Marinarii români se pregătesc pentru festivitățile care vor avea loc pe 15 august, de Ziua Marinei.

Evenimentul va fi marcat în câteva porturi fluviale şi maritime, dar cele mai impresionante manifestări vor avea loc, ca în fiecare an, la Constanţa.

Statul major al Forțelor Navale pune la punct zilele acestea cel mai mare spectacol naval al anului.

Pe 15 august marinarii își serbează ziua, asigurând un show de zile mari. Vor fi invitați de marcă din toată lumea, care vor face senzație atât pe mare, cât și în aer.

Luni are loc repetiția generală, la care vor participa toți marinarii militari pe faleza Cazinoului din Constanța.

Miercuri va mai avea loc o ceremonie religioasă pentru ca joi să se dea startul manifestărilor de Ziua Marinei.

Exercițiile vor debuta dimineață, după ora 9.45, și vor dura până la 12.30.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.