Spitalul Judeţean Constanţa are un al doilea echipament Real Time PCR, provenit din donaţii

Social

Un al doilea echipament Real Time PCR a intrat în dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) “Sf. Apostol Andrei” din Constanţa în urma unei donaţii, crescând astfel capacitatea de testare a personalului medical şi a pacienţilor, a informat conducerea unităţii medicale.

“Cel de-al doilea echipament Real Time PCR, primit în urma unei donaţii, a fost livrat la începutul acestei săptămâni. Aparatul a fost instalat, iar personalul care lucrează în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară a fost deja instruit. Ca şi primul echipament primit, şi acesta dispune de un extractor de acizi nucleici (extrage acidul nucleic ADN sau ARN din probele biologice) şi de un aparat Real Time PCR (acidul nucleic extras este amplificat într-un Real Time PCR şi detectează genele specifice virusului SARS-CoV- 2)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de SCJU Constanţa.

Ambele echipamente medicale, în valoare totală de circa 200.000 de euro, au fost donate de un întreprinzător privat şi două sindicate. “Cele două echipamentele medicale au fost achiziţionate de Grupul de firme Histria, în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navigatorilor, respectiv Grupul de firme Histria, în parteneriat cu Sindicatul Liber al Navaliştilor Constanţa. Unul provine din Coreea de Sud şi a fost livrat în luna aprilie. Tot atunci a fost înfiinţat Laboratorul de Biologie Moleculară. Cel de-al doilea echipament a fost fabricat în SUA şi a fost livrat zilele trecute. Valoarea totală a donaţiei este de aproximativ 200.000 de euro”, menţionează sursa citată.

Conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei” a subliniat, totodată, că testările efectuate atât în rândul personalului, cât şi în rândul pacienţilor au crescut gradul de siguranţă pentru toţi cei care ajung această unitate medicală. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.