Vehiculele care ocupă abuziv domeniul public, ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate. Astfel, în perioada următoare, polițiștii locali vor ridica 28 de vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public al orașului și le […]

Continue Reading

Control judiciar șef Poliție Eforie, judetul Constanța – luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 31 august 2020, față de inculpatul COTEANU CORNEL GABRIEL, șef al Poliției Eforie, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită […]

Continue Reading

Peste 200 de câini comunitari sunt disponibili pentru adopție

Primăria Municipiului Constanța încurajează iubitorii de animale să se alăture campaniei „Adoptă un cățel” chiar și în această perioadă în care programul cu publicul rămâne închis iar adopțiile și revendicările se realizează cu respectarea unor condiții stricte. De la începutul campaniei  și până în prezent, 1984 de câini și-au găsit un cămin iar 70 au […]

Continue Reading