Primăria Municipiului Constanța a demarat astăzi campania „Constanța colectează selectiv“ prin care invităm constănțenii să conștientizeze obligațiile pe care le avem cu toții pentru păstrarea unui mediu curat și sănătos. Angajații Serviciului Igienă Publică au împărțit pliante locuitorilor din cartierul Faleză Nord, au lipit afișe la scările de bloc și i-au informat pe localnici despre modificările legislative și despre obligațiile pe care le au cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor și depozitarea lor în platformele special amenajate.
Mai exact, constănțenii au fost informați că legislația în domeniu s-a modificat și, începând de la 1 iulie 2019, toată România trebuie să colecteze deșeurile selectiv pe patru fracții astfel:
• plastic/metal
• hârtie/carton
• sticlă
• deșeuri menajere/amestecate
Este interzisă amestecarea deșeurilor, abandonarea și depozitarea acestora în afara spațiilor special amenajate, conform Legii nr. 211/2011.
În plus, OG 74/2018 impune aplicarea sistemului de plată numit „Plătește pentru cât arunci”, motiv pentru care, în curând, constănțenii care nu vor colecta selectiv deșeurile, dacă vor depăși o anumită cantitate de gunoi vor fi taxați extra. Dacă nu respectăm aceste prevederi, atât autoritățile, cât și cetățenii vor plăti taxe suplimentare pentru colectarea incorectă a deșeurilor din gospodării.
Amintim că anul acesta au fost montate 286 de module, împărțite în 55 de platforme pentru colectarea selectivă a deșeurilor repartizate în toate zonele orașului. Acestea sunt realizate la standarde europene, închise în așa fel încât să nu poată pătrunde în interiorul lor persoane neautorizate.
De asemenea, toate cele 389 de platforme betonate au fost împărțite pe 2 secțiuni: deșeuri reciclabile și deșeuri menajere. Pe această cale revenim cu apelul adresat constănțenilor de a depozita separat deșeurile reciclabile de cele menajere.
Trebuie precizat că materialele provenite din construcții și desființări nu se depozitează la platforme, ci trebuie depuse în rampa din incinta Portului Constanța – zona Poarta 9. Pentru a face însă acest lucru, persoanele fizice și operatorii economici care produc/transportă astfel de materiale trebuie să obțină o autorizație și să achite o taxă de 3 lei/tonă sau fracție de tonă și poate fi achitată numerar sau prin POS atât la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) cât și la punctul de încasare situat în incinta Portului Constanța – Poarta 9, dar și prin ordin de plată în contul Primăriei Municipiului Constanța RO46TREZ23121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631.
Totodată, reamintim că persoanele fizice pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la dispeceratul S.C. Polaris M Holding S.R.L., utilizând următoarele numere de telefon:
– 0241 54 90 30
– 0241 54 86 00
Constănțenii care sunt surprinși că aruncă deșeurile în alte locuri decât în cele special amenajate riscă sancțiuni contravenționale cuprinse între 400-800 lei pentru persoanele fizice și între 500-1.000 lei pentru persoanele juridice.
Facem apel la constănțenii care constată astfel de fenomene antisociale care ne afectează pe toți să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.