Organizație de salvare a animalelor, după ce nava cu 14.000 de oi s-a răsturnat în Portul Midia: Oile moarte plutesc pe apă

Social

O organizație internațională de salvare a animalelor susține, după ce nava cu 14.000 de oi s-a răsturnat în Portul Midia, că animalele moarte plutesc pe apă, iar luni a avut loc nicio operație de salvare. „Suspectăm o supraîncărcare a navei”, spun cei de la organizație.

Gabriel Păun, directorul organizației pentru Europa a organizației „Animal International“, spune, într-un comunicat de presă transmis luni, că o astfel de situație nu ar fi avut loc dacă România ar exporta carne, și nu animale vii: „Această tragedie putea fi evitată dacă existau proceduri pentru astfel de situații de urgență și, mai ales, dacă România ar exporta carne în loc de animale vii”.

Gabriel Păun a descris și scenele de groază cu animalele prinse în nava scufundată ca într-un sicriu de tablă: „Imaginile pe care le-am obținut includ mii de animale prăbușite în pereții laterali ai vasului înainte ca acesta să intre sub apă și animalele să se înece, urmate de filmări de astăzi dimineață cu animale moarte plutind pe apă. Nava a fost abandonată pe timpul nopții, iar dimineață nu s-a efectuat nicio operațiune de salvare pentru bietele animale”.

Reprezentanții organizației cer o anchetă comună a Ministerului Agriculturii și a celui al Transporturilor, pentru a se afla cine a greșit în acest caz.

„Cerem o anchetă încrucișată a Ministerului Agriculturii și a celui al Transporturilor pentru a se verifica cauzele tragediei, precum și în ce fel legislația pentru bunăstarea animalelor și pentru transportul maritim au fost respectate și unde acestea necesită îmbunătățire urgentă. Suspectăm o supraîncărcare a navei și o proastă distribuție a greutății care au dus la înclinarea decisivă a navei și răsturnarea pe o parte”, se mai arată în comunicat.

O navă cu pavilion Palau s-a răsturnat, duminică, în Portul Midia. La bordul ei se aflau peste 14.000 de oi și un echipaj format din 22 de sirieni. Toți membrii echipajului au fost salvați și aduși teferi la mal. Unul dintre ei a căzut peste bord, însă a fost scos din apă.

Autoritățile au anunțat doar că până acum au fost salvate doar 32 de oi, iar luni că au reluat operațiunile prin care încearcă aducerea la mal a navei răsturnate. Potrivit ISU Constanța, acțiunea de evacuare a celor aproximativ 14.000 de oi de pe vas este în „stand-by”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.