Ministrul turismului, Bogdan Trif, a semnat contractul de finantare pentru modernizarea si extinderea delfinariului de la Constanta

Economic Social

Ministrul Turismului şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa au semnat, astăzi, contractul de finanţare pentru una dintre cele mai importante investiţii pentru încurajarea turismului de pe litoral, extinderea şi modernizarea Delfinariului din cadrul Complexului Muzeal Ştiinţele Naturii Constanţa.

În următorii doi ani, vor fi construite un nou bazin de antrenamente (suprafaţa construită la sol de 628,70 mp, volum total 3094 mc, înălţimea apei de 5,2 m), o staţie de filtre şi staţie de pompare (6 sisteme de filtrare, pompe, schimbătoare de căldură, sistem de dozare al ph-ului şi al clorului), un spaţiu administrativ (camere antrenori, cameră preparare hrană, magazie, vestiare şi duşuri, toalete, atelier mecanic) şi va fi montat un skimmer (dispozitiv de îndepărtare a compuşilor organici pentru apa care este direcţionată în bazinul de antrenament).

„Avem un program de guvernare în care investiţiile sunt prioritare şi mă bucur că reuşim să implementăm proiectele pe care ni le-am propus. Turismul este un domeniu pentru care investiţiile sunt necesare. Alături de promovare şi măsuri de încurajare şi susţinere pentru mediul privat care activează în acest domeniu, investiţiile fac parte din obiectivele Ministerului Turismului. Acum două săptămâni, am fost la Borşa, în Maramureş, unde am semnat contractul de finanţare de 22 milioane de euro pentru o pârtie de schi, iar astăzi sunt la Constanţa pentru a semna o altă finanţare importantă pentru turismul de pe litoral dar şi pentru comunitatea judeţului Constanţa, respectiv modernizarea şi extinderea Delfinariului. Ministerul vine cu 70% din sumă, restul va fi contribuţia Consiliului Judeţean care este iniţiatorul acestui proiect şi care a întocmit documentaţia pentru finanţare. Aproximativ 5,5 de milioane de euro vor fi investite pentru ca turiştii dar şi mamiferele marine să se bucure de un delfinariu la standarde europene. Doar în ultimi trei ani numărul turiştilor, care au călcat pragul Complexului Muzeal Ştiintele Naturii Constanţa, a crescut cu 80%. De exemplu, în 2018, 626.000 turişti au vizitat acest obiectiv turistic Aşadar, potenţialul acestui punct de atracţie turistică este enorm. Am fost încântat, astăzi, să aflu că preşedintele Consiliului Judeţean vrea să continue investiţiile şi să depună la Ministerul Turismului un proiect pentru construcţia unui acvariu cu o suprafaţă de 3.600 mp. Am fost încântat să văd interes din partea celor care înţeleg că turismului poate fi un domeniu în care investiţiile sunt un câştig pentru comunitate şi nu numai”, a declarat Bogdan Trif, ministrul Turismului.

În prezent, la Delfinariul din Constanţa, care are o capacitate de 1200 de spectatori, există 2 bazine cu o capacitate totală de 1000 mc. care găzduiesc doi delfini (NINI şi CHENCHEN), o focă( Velikis) şi 4 lei de Mare (3 adulţi şi un pui).

Ministrul Turismului urmează ca în perioada următoare să semneze alte două contracte de finanţare pentru investiţii în turism la Sibiu şi la Călăraşi.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *