Se construiesc noi parcări în municipiul Constanța!

Social

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să reorganizeze spațiile existente și să amenajeze parcări rezidențiale.

O nouă parcare va fi dată în folosință în cartierul Faleză Nord, pe strada Pescarilor. Echipele SC Confort Urban SRL au finalizat lucrările de asfaltare. Ulterior, parcarea va fi marcată și numerotată corespunzător.  

De asemenea, echipele municipalității continuă amenajarea suprafețelor la amplasamentul situat pe strada Tulcei, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 36 „Dimitrie Știubei” din Constanța. Noua parcare va avea peste 470 de locuri. Spațiul urban va fi reconfigurat, vor fi create zone dedicate pentru pietoni, zone pentru persoanele cu dizabilități și spații verzi.

Parcarea din Mamaia Nord începe să prindă contur. Se desfășoară lucrări de pregătire a terenului, în etapa premergătoare asfaltării. Au fost montate borduri care vor delimita suprafața parcării iar terenul este stabilizat prin așternerea mai multor straturi de piatră.

Simultan cu reamenajarea terenurilor virane, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL implementează măsuri pentru redistribuirea spațiului urban. Pe strada Prelungirea Liliacului, în zona blocului G3 se lucrează la extinderea suprafeței destinate parcării autovehiculelor.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *