Finanţare europeană în valoare de aproximativ 25 de milioane de lei pentru extinderea infrastructurii Universităţii

Economic Social

Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC) a semnat contractul de finanţare, din fonduri europene, a proiectului pentru extinderea unei clădiri de cursuri şi dotarea unor săli cu tehnică şi echipamente noi precum şi achiziţionarea unor simulatoare navale specifice, informează un comunicat de presă al rectorului instituţiei de învăţământ superior, Cornel Panait.

Potrivit sursei citate, proiectul „Extindere, reabilitare, modernizare şi echipare infrastructură educaţională universitară: Corp B – Baza Nautica (Sediu Lac Mamaia)” în valoare de 24.625.066,32 lei (inclusiv TVA 19%), este finanţat din fonduri europene în cuantum de 98%, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, restul sumei necesare fiind asigurată prin aportul beneficiarului.

„Proiectul, conceput pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ din UMC şi adaptarea la normele şi standardele internaţionale vizează extinderea infrastructurii educaţionale din campusul Bazei Nautice cu 2.086 metri pătraţi prin supraetajarea cu două nivele a Corpului B de la sediul de pe Lacul Siutghiol, cu executarea unei construcţii autoportante, 21% din valoarea totală a investiţiei de 24.625.066,32 lei (inclusiv TVA), reprezentând dotarea cu noi echipamente tehnice”, a precizat Cornel Panait.

Conform planului de investiţii, noua construcţie va avea şase săli de cursuri cu o capacitate totală de 713 locuri, săli de şi seminar şi laboratoare şi tot aici va fi amenajată o cameră anecoidă, cea de-a doua unitate de acest gen din ţară pentru măsurarea şi testarea câmpurilor electromagnetice.

„De asemenea, proiectul prevede şi achiziţionarea a două simulatoare destinate exploatării navelor fiind vorba despre Simulatorul Operator, pentru instruire în manipularea generală a mărfurilor, operarea specific[ă a macaralelor sau instruirea în operaţiunile combinate de încărcare-descărcare a navelor şi Simulatorul K-Sim Ballast ce oferă o replicare realistă a dinamicii comportamentul unei platforme mobile de foraj, pentru balast şi sisteme de menţinerea poziţiei”, a mai Cornel Panait, citat în acelaşi comunicat de presă.

Perioada de realizare a proiectului este de 24 luni. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.