Persoanele înscrise în proiectul „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“ primesc zilele acestea a doua tranșă din kit-urile de igienă personală și pentru îngrijirea locuinței. Proiectul este unul realizat cu fonduri europene, a început în anul 2018 și de-a lungul perioadei de implementare a acestuia se acordă 6 astfel de pachete pentru igienă personală și pentru îngrijirea locuinței.
Beneficiari primesc o găleată cu storcător pentru mop, un mop, lavete, detergent de vase, de rufe, de pardoseli și bureți de vase pentru îngrijirea locuinței.
Produsele pentru igienă personală sunt diferite în funcție de vârsta beneficiarului. Astfel, preșcolarii primesc – săpun, șampon, pastă și periuță de dinți – iar elevii din ciclul gimnazial – săpun, deodorant, șampon, pastă și periuță de dinți. Persoanelor adulte li se oferă șampon, pastă și periuță de dinți, aparate de ras, deodorant și pastă de ras.
Distribuirea kit-urilor s-a făcut cu sprijinul voluntarilor din cadrul Partidei Romilor sucursala județului Constanța dar și împreună cu reprezentanți ai Asociației Centrul pentru Incluziune Socială – Regiunea S-E care, totodată, se implică și în medierea colectivă și individuală a beneficiarilor proiectului.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, cod MySMIS: 114654 și este derulat de Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Liceul Teoretic „Decebal“.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată studiată în care există populație aparținând minorității rome, prin sprijinirea integrării socio-economice a 600 de persoane din comunitatea marginalizată rezidentă în zona de intervenție ce înglobează și campusul social „Henri Coandă“.
În cadrul proiectului sunt utilizate măsuri integrate de îmbunătățire a nivelului de educație în rândul preșcolarilor și elevilor romi și neromi, de stimulare a capacității de inserție profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a celor care intenționează să demareze o activitate pe cont propriu, precum și de creștere a accesului la servicii sociale și de asistență medicală de înaltă calitate.
Proiectul are valoare totală de 11.971.625,55 lei, din care 10.119.696,72 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, 1.583.488,31 lei valoare totală eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 268.440,52 lei contribuția beneficiarului.
Proiectul se derulează pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul 16 februarie 2018 – 15 februarie 2021.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.