Parcul Arheologic din Constanța devine scenă la sfârșit de săptămână pentru actorii Teatrului de Stat din Constanța

Social

Vineri, sâmbătă și duminică seara, “Meciul de comedie”și  “Desculț în parc” îi așteaptă pe iubitorii de cultură.

Erwin Şimşensohn- directorul Teatrului de Stat Constanța “Am reluat o serie de spectacole dar am și venit cu o nouă premieră – “Meciul de comedie” – un spectacol de improvizație, ceva inedit pentru Constanța, nu s-a mai jucat în producție proprie așa ceva. Este un spectacol interactiv de teatru sport, două echipe de actori concurează una împotriva celeilalte într-o serie de probe de improvizație. Cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și Consiliului Județean Constanța vom face o stagiune estivală. Timp de o lună și jumătate vom juca spectacole atât din repertoriul propriu cât și cu mulți invitați din țară.

În acest weekend, începând cu vineri seara de la ora 21:30, pe platoul din fața Primăriei Constanța vor fi 150 de scaune, publicul are acces cu 40   de minute înainte de începerea reprezentației, în limita numărului de scaune. Vineri și sâmbătă jucăm “Meciul de comedie”, iar duminică, “Desculț în parc”, unul dintre spectacolele clasice din repertoriul Teatrului de Stat. Este adevărat că trecem printr-o perioadă dificilă, instituțiile de cultură au fost închise o perioadă dar din fericire ni s-a permis reluarea reprezentațiilor în aer liber, cu toate măsurile de siguranță. Sănătatea oamenilor este prioritară dincolo de dorința noastră de a oferi evenimente culturale. Dincolo de prevenție și de tot ce ține de tratamentul fizic, în perioada aceasta oamenii au nevoie și de un pic de tratament spiritual și psihic iar teatrul și cultura joacă un rol foarte important în această perioadă”.

Spectacolele vor avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de igienă impuse în această perioadă. Accesul publicului va fi gratuit, limitat la 150 de scaune. Purtarea măștii de protecție este obligatorie iar la intrare, fiecărei persoane i se va măsura temperatura. 

Reprezentațiile oferite de Teatrul de Stat Constanța vor continua până la sfârșitul lunii august.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.