Cadrele medicale ale Spitalului Judeţean Constanţa sunt testate pentru COVID-19

O amplă acţiune de testare a celor circa 2.500 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe (SCJU) Constanţa este în derulare, 99% dintre cei testaţi până în prezent fiind negativi, au informat reprezentanţii unităţii medicale.“O amplă acţiune de testare a personalului medical şi auxiliar din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Ap. Andrei’ Constanţa a […]

Continue Reading

Prefectura Constanţa: Spitalul militar mobil, aproape finalizat; autorităţile trebuie să acorde avizele de funcţionare

Reprezentanţii Prefecturii Constanţa au anunţat, vineri, referitor la spitalul militar mobil construit pe Stadionul „Portul”, că au fost ridicate zeci de corturi şi montată o mare parte din aparatura necesară, fiind „o chestiune de zile până când totul va fi pus la punct”, iar unitatea medicală va deveni funcţională. „Militarii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale […]

Continue Reading

A început comercializarea cărnii de miel în interiorul celor două hale de lactate din Piața Griviței și Piața Tomis 3

În acest fel, și în acest an, constănțenii pot avea pe masa de Sărbători produse tradiționale din carne de miel de la producători locali. Prețurile sunt stabilite de către producători și variază între 25 și 30 de lei/kilogram. Iată motivele pentru care vă recomandăm să achiziționați carnea de miel din piețele agroalimentare: – Carnea provine […]

Continue Reading

Se închide traficul rutier pe un tronson al străzii Nicolae Filimon

Angajații SC Confort Urban SRL continuă vineri, 10 aprilie, lucrările de asfaltare a străzii Nicolae Filimon, după ce săptămâna trecută a fost reabilitat tronsonul cuprins între bulevardul Aurel Vlaicu și strada Verde. Pentru a nu fi îngreunat traficul rutier în timpul zilei, intervențiile se vor desfășura noaptea, în intervalul orar 19:00-05:00 iar circulația autovehiculelor va […]

Continue Reading

Primăria Constanța: cazare și hrană pentru personalul medical detașat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru continuarea măsurilor privind gestionarea bolilor înalt contagioase.Astfel, vor fi suportate din fonduri de la bugetul local al municipiului Constanța cheltuielile legate de asigurarea cazării și hranei personalului medical detașat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru tratarea cetățenilor infectați cu SARS-CoV-2 […]

Continue Reading

Investiţie cu fonduri europene de aproape 90 milioane lei pentru reabilitarea zonei centrale a oraşului

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a anunţat, miercuri, că a semnat un contract în valoare de aproape 90 milioane de lei pentru reabilitarea zonei centrale a oraşului, proiect ce va fi realizat cu fonduri europene. După finalizarea licitaţiei şi semnarea contractului de execuţie, lucrările trebuie terminate în 18 luni. „Am semnat contractul pentru reabilitarea zonei centrale […]

Continue Reading

În premieră, arta și anatomia își dau întâlnire în spațiul virtual

Anatomia artistică devine un tărâm explorabil, miercuri, 8 aprilie, la ora 19:00. Sunteți invitați la un vernisaj online al expoziției intitulate „Corpul uman- armonie, estetică și realism!”. Evenimentul organizat în premieră națională de Specializarea Arte Plastice din cadrul Facultății de Arte, Universitatea ”Ovidius” din Constanța va fi transmis live: https://www.youtube.com/channel/UCAX7IC0rqu7lA1WYWFwZ7oA/featured. „Este prima expoziție online, este prima […]

Continue Reading

Constanța: cadrele medicale, gratuitate la transportul în comun

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a convocat ieri Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru acordarea de acces gratuit la transportul public în comun personalului care activează în domeniul sănătății, în continuarea măsurilor ce au ca scop prevenirea răspândirii noului coronavirus și protejarea populației.Astfel, începând cu data de 06.04.2020 și până la sistarea stării de […]

Continue Reading

Lecţii online de pregătire pentru bacalaureat, organizate de ISJ şi Universitatea Ovidius

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, în parteneriat cu Universitatea Ovidius, organizează în această perioadă lecţii online de pregătire pentru examenul de bacalaureat din acest an. ISJ a menţionat luni, printr-un comunicat de presă, că „iniţiativa face parte din seria de activităţi prevăzute în protocolul de colaborare interinstituţională şi urmăreşte sprijinirea elevilor în parcurgerea programei şcolare […]

Continue Reading

Nelu Tătaru: Fără respectarea măsurilor, Constanţa riscă să devină focar

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a menţionat, la Constanţa, că în această zonă este un aflux mare de persoane din exterior, judeţul fiind un potenţial focar de infectare cu noul coronavirus dacă nu sunt respectate măsurile de “izolare, carantinare, identificare”.“Nu vreau să mai avem ce am avut la Suceava. Suceava este un focar pierdut de sub control, […]

Continue Reading