Recondiționarea statuilor și monumentelor din Constanța, la final

Social

Primăria Municipiului Constanța a curățat, recondiționat și pus în valoare cele 6 statui și monumente din municipiul Constanța, care nu fac parte din lista monumentelor istorice și care, în timp, din cauza intemperiilor sau a altor factori s-au deteriorat.

Mai exact, Monumentul Eroilor Reg. 13 Artilerie „VULTURUL” din Parc Tomis II, Monumentul Eroilor „INDEPENDENȚA”, Obeliscul din Parcul Casei de Cultură, „Căderea de pe soclu“, Monumentul Reg. 34 Artilerie – Str. Traian și „Ținerețe” – Hotel Doina din stațiunea Mamaia au fost recondiționate de artiști plastici. Lucrările au fost realizate cu respectarea tehnologiilor specifice, aplicabile în funcție de materialul fiecărui obiectiv – piatră, bronz, alamă sau mozaic – astfel încât să nu fie afectate suprafețele asupra cărora s-a intervenit.

Operele de artă au avut nevoie de preconsolidarea suprafețelor, îndepărtarea sărurilor și a chiturilor necorespunzătoare, retușări cromatice, tencuirea soclurilor, consolidarea suprafețelor sau tratamente de hidrofugare.

Pentru finalizarea lucrărilor, în această perioadă, se mai lucrează în ateliere la realizarea elementelor ce au trebuit înlocuite (baionete, ciucuri, litere), urmând ca acestea să fie montate pe operele de artă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.