Ediţia a 78 -a, 18 – 23 februarie 2020
Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA Constanţa), organizează, în perioada 18 – 23 februarie 2020, cea de a 78 -a ediţie a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte – Încălţăminte TINIMTEX, cel mai mare eveniment de profil din ţară în domeniul industriei uşoare, cu tradiţie pentru zona Dobrogea.
Târgul se desfăşoară la Pavilionul Expoziţional, din staţiunea Mamaia şi reuneşte circa 115 de firme, producători şi comercianţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte din întreaga ţară, majoritatea acestora fiind participanţi fideli ai acestui eveniment.
Numărul mare de expozanţi şi suprafaţa ocupată demonstrează faptul că TINIMTEX se bucură de notorietate pe piaţa expoziţiilor de profil şi reprezintă un eveniment de amplu interes pentru participanţi.
În cadrul TINIMTEX, producătorii, care prezintă, la fiecare ediţie, colecţii noi şi diversificate, au, pe de o parte, prilejul de a întâlni comercianţii din domeniu, iar pe de altă parte, iau contact direct cu publicul larg interesat de acest segment de piaţă.
Noul an vine cu noi tendinţe, iar dacă vrem să fim in pas cu moda, trebuie să aflăm care vor fi principalele noutăţi ale acestei primăveri.
Primăvara este o perioadă de tranziţie între sezoane, aparent restrictivă, din punct de vedere al alegerilor vestimentare, la o primă impresie, însă nu este deloc aşa.
Şi la această ediţie, CCINA Constanţa îşi concentrează cu succes eforturile în atragerea de noi firme participante, astfel încât, la ediţia din luna februarie a TINIMTEX,
10% din totalul firmelor prezente la târg se află la prima participare.
Din totalul participanţilor ~ 60 % sunt producători, iar comercianţi ~ 40 % .
Ediţia din luna februarie a TINIMTEX deschide sezonul cumpărăturilor din această primavară, expozanţii prezenţi la târg, propunând publicului constănţean o ofertă extrem de variată, menită să satisfacă toate gusturile, atât din punct de vedere al calităţii produselor expuse, cât şi din perspectiva preţurilor atractive pentru cumpărători.
TINIMTEX va fi structurat astfel:
Pavilion Expoziţional parter – confecţii textile adulţi, îmbrăcăminte din piele şi blană, îmbrăcăminte copii, tricotaje, lenjerie, home&deco, accesorii
Pavilion Expoziţional etaj – genţi şi accesorii, încălţăminte
Program de vizitare:
Perioadă specială pentru contractări: 18-19 februarie: 10.00 – 19.00
Acces public: 20-22 februarie: 10.00 – 19.00
Duminică, 23 februarie: 10.00 – 16.00
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.