Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată a următoarelor persoane : MAZĂRE RADU ȘTEFAN, ENACHE MARCELA, FĂGĂDĂU DECEBAL, ENACHE MARCELA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a următoarelor persoane: 1. în stare de detenție, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru […]

Continue Reading

Instituția Prefectului – Județul Constanța a recepționat, în urma propunerii de carantinare a municipiului Constanța, ordinul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, prin care este instituită carantina zonală începând cu data de 20 noiembrie a.c., ora 20:00, pentru o perioadă de 14 zile.

Suplimentar celor propuse prin CJSU și acceptate de DSU, au fost introduse următoarele prevederi: Controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona carantinată și măsurile de ordine publică vor fi organizate și coordonate de către IJJ Constanța, cu sprijinul IPJ Constanța, al Poliției Locale Constanța, efective din cadrul DSP Constanța, DSVSA Constanța, ITM Constanța, Protecția […]

Continue Reading

Astăzi, 19 noiembrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 74 a CJSU Constanța. Aceasta prevede propunerea instituirii măsurii de carantină zonală a municipiului Constanța, începând cu data de 20 noiembrie a.c., ora 20:00.

Carantinarea municipiului Constanța a fost propusă și votată în CJSU, în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanța, analiză avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică în data de 18 noiembrie a.c. Măsura va fi luată ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest […]

Continue Reading

Se asfaltează parcarea construită pe terenul delimitat de străzile Tulcei și Badea Cârțan

Amplasamentul amenajat în zona Școlii Gimnaziale Nr. 36 „Dimitrie Știubei” din Constanța, pe locul unui teren viran, se transformă într-o parcare modernă. Echipele SC Confort Urban SRL intervin cu utilaje pentru turnarea primului strat de asfalt pe o porțiune a suprafeței carosabile. Ulterior, se va executa stratul de uzură, care conferă rezistență și durabilitate mixturii […]

Continue Reading

Se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021

Primăria Municipiului Constanța reamintește că se pot depune documentele necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021, în funcție de modalitatea de încălzire, la următoarele locații: 1. Persoanele care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat (asociațiile de locatari/proprietari sau persoanele fizice cu contracte individuale încheiate cu […]

Continue Reading

RADET Constanța recrutează

R.A.D.E.T. Constanța angajează personal pentru ocuparea următoarelor posturi vacante:  – sudor (electric și/sau autogen) – 6 posturi,   – automacaragiu – 1 post,   – operator auxiliar – 4 posturi,   – instalator (sanitar și/sau termic) – 5 posturi   – montator subansamble – 2 posturi,            – lăcătuș mecanic – 4 posturi,   – electrician – 1 post,   – operator de […]

Continue Reading

Programul de distribuire a pubelelor galbene

Echipele Primăriei Constanța vor ajunge pe următoarele străzi : Vineri, 23.10.2020: strada Brebenei, strada Cerna, strada Dr. Victor Climescu, strada Gheorghe Baritiu, intrarea Sentinelei, strada Midia, strada Năvodului, strada Pionierului, prelungirea Sentinelei, strada Sentinelei. În cazul în care într-o zi nu sunt acoperite toate străzile planificate inițial, distribuirea continuă în ziua următoare. Dacă nu sunt […]

Continue Reading

Finanţare de 24 milioane de euro pentru dotarea Spitalului Municipal Mangalia, din fonduri UE

Spitalul Municipal Mangalia urmează să semneze cu Ministerul Fondurilor Europene contractul de finanţare europeană în valoare de 24 de milioane de euro pentru dotarea unităţii medicale cu aparatură şi materiale sanitare destinate tratării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, informează administraţia locală. Potrivit sursei citate, proiectul pentru dotarea unităţii medicale din Mangalia a fost depus la debutul […]

Continue Reading

Trimitere judecata foști primari Constanța – autorizare nelegală construcție imobil

În completarea comunicatului nr. 566/VIII/3 din 3 iulie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: FĂGĂDĂU DECEBAL, la data faptei viceprimar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un […]

Continue Reading

Se construiesc noi parcări în municipiul Constanța!

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să reorganizeze spațiile existente și să amenajeze parcări rezidențiale. O nouă parcare va fi dată în folosință în cartierul Faleză Nord, pe strada Pescarilor. Echipele SC Confort Urban SRL au finalizat lucrările de asfaltare. Ulterior, parcarea va fi marcată și numerotată corespunzător.   De asemenea, echipele […]

Continue Reading